Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.
Acesta este sensul educaţiei creştine despre creaţie pe care trebuie să o ştim. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.
Lucrul primordial în concepţia creştină este jertfa; condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să luminezi, este să ştii să te jertfeşti.
Apostolul Petru, la Schimbarea-la-Faţă a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…” Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre! Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?”
O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Asta este explicaţia lumânării sau a candelei. Şi, dacă nu ştim să jertfim, stăm pe loc.
Individualitatea este o mare pierdere, înseamnă să fii izolat de Creator şi să devii margine – iar marginile sunt ale dracilor, spun Sfinţii Părinţi.

 

Societatea în care traim este construita pe „principii” care contrazic profund si, din ce în ce mai mult, izbitor de fatis viata traita în rânduiala si binecuvântarea lui Dumnezeu-Atottiitorul. Legile anti-crestine sunt promovate agresiv. Suntem coplesiti de tot felul de reglementari” multor crestini si români, avem rugamintea
sa promovati lunar pe platforma dvs online aparitia revistei Familia Ortodoxa.
Puteti face acest lucru dupa  http://www.familiaortodoxa.ro/
prin afisarea copertii si a cuprinsului revistei alaturi linkul catre site-ul nostru
Voi atasa la acest email astfel încât cei care vor dori sa ne ajute sa poata posta pe site-urile lor acestea.
Cezar Machidon,
Redactor Familia Ortodoxa online

 

**********************************************

—————–

 

Category: Comunicati
Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.

chat
sohbet
sohbet
forum
beeg porno
hd deutsch porno
hd porno clips
porno images
pornoblick
porno
german porno
pornoyer
redtube porno
redtube deutsch
teen porno
xhamster
xnxx
porno galerie
youporn